Posts Tagged ‘kumm’

KUMM si Brum Conspiracy la Ciuc Summer Fest

Vineri, Iunie 11th, 2010

KUMM si Brum Conspiracy sunt cele mai recente confirmari in cadrul Ciuc Summer Fest, trupele alaturandu-se pe afisul festivalului celor de la Urma si Pink Martini in cea de-a doua zi, pe 17 iulie. Ciuc Summer Fest va avea loc in perioada 16-18 iulie pe Stadionul de Atletism Iolanda Balas Soter din Bucuresti, printre headlinerii acestei editii numarandu-se, alaturi de Pink Martini, Faithless si Gary Moore.

Kumm_Studio_1_credit Florin Vitzman
KUMM
s-a format in anul 1997, la Cluj Napoca, cand Andras Kovacs a pus bazele unui nou proiect muzical, o fuziune intre jazz, rock si etno, alcatuind prima trupa de rock alternativ cu elemente de saxofon. De atunci, grupul a lansat cinci albume de studio: “Moonsweat March” (2000), “Confuzz” (2002), “Angels & Clowns” (2005), “Different Parties” (2006) si “Far From Telescopes” (2009), succesul sau reusind sa depaseasca granitele tarii, fapt notabil si prin numeroasele concerte sustinute in Germania, Elvetia, Turcia, Cehia, Ungaria, Bulgaria sau Italia unde, in anul 2004, a sustinut un concert in deschiderea show-ului James Brown din Milano. Componenta trupei s-a modificat pe parcursul timpului, grupul fiind format in prezent din Catalin Mocan (voce), Eugen Nutescu (chitara, voce, muzicuta), Iordache (saxofon),  Kovacs Andras (keyboards), Alex Miu (chitara bas) si Paul Ballo (tobe).

Brum Conspiracy_credit Sergiu Mihailescu Pe 17 iulie, alaturi de Kumm, Urma si Pink Martini, pe scena festivalului va mai urca si Brum Conspiracy – un proiect audio-vizual, lansat la inceputul anului 2009, care creeaza prin muzica un echilibru placut intre mai multe stiluri de jazz experimental si sound-uri electro. Brum Conspiracy este format din tineri familiarizati deja cu scena muzicala romaneasca: Piti, cunoscut si ca baterist al trupei E.M.I.L, Catalin, chitaristul care a colaborat multi ani cu trupa de alternativ Bumbapa si Cinty – VJ si artist in arte vizuale. Brum Conspiracy a sustinut pana acum numeroase concerte in cluburile de underground din Bucuresti, punand in scena show-uri electrizante – un amestec nonconformist de elemente acustice, analogce si digitale si vizualuri conceptualizate.