A fost o dilema grea pe care am tot dezbatut-o cateva zile la rand dupa Craciun. intr-un final, ratiunea  a cedat in fata emotiei, combinatia dintre Robert Downey Junior si Jude Law parandu-mi-se irezistibila din start. Dar si pentru ca sunt fan declarat al celebrului detectiv. Insa, Sherlock Holmes modern este prea modern pentru gustul meu, anacronic pe alocuri, prea contemporan in comportament si in logica, but still charming as the book says. Episodul regizat de Guy Ritchie nu are prea mare legatura cu romanele lui Conan Doyle, fiind unul din seria celor ce il introduc pe celebrul Professor Moriarty si care a fost mult mai popularizat pe BD decat in romane. Cu toate acestea, detectivul si partenerul sau raman  personaje fascinante, iar filmul unul mai mult decat agreabil. Are parte de action like Ritchie, semnatura sa fiind uneori chiar prea evidenta; umorul: suficient de sec cat sa iti incite neuronii, si suficient de irish cat sa nu te plictiseasca. Costumele de nota 10, protagonista feminina ridicandu-se la inaltimea asteptarilor celui mai bun detectiv din lume (cum o fi sa traiesti sub aceasta presiune, ma intreb). La minusuri, recunosc, nu m-a impresionat povestea in sine: acelasi bad guy care vrea sa termine lumea, dar realizeaza la final ca a gresit un detaliu din plan si fuge cu coada intre picioare. Apoi, flerul detectivului apare mult prea rar. In roman, Holmes este un individ unic, cu capacitati intelectuale mult peste medie, cu o intuitie si o putere de analiza si observatie iesite din orice masuratoare rationala. Poate am ratat eu aceste calitati, dar in film nu au iesit in evidenta.

Oricum, in concluzie, un film ce merita vazut, desi si-a ratat miza initiala. Sau poate Guy Ritchie  a vrut sa ne demonstreze ca poate sa reinventeze un personaj celebru, chiar daca pare sa (nu) depuna suficient efort.