V-ati intrebat vreodata de ce oamenii se indragostesc? De ce unii isi gasesc sufletul pereche si altii pierd o viata intreaga trecand pe langa el sau nebagandu-l in seama? De ce pentru unii dragostea are culori de curcubeu iar pe altii ii sufoca si le sfasie sufletul in urme adanci de cutit? Sau, si mai bine, iata o intrebare si mai valabila: de ce nu ni se raspunde echivalent, in egala masura si reciproc atunci cand iubim? De ce unii iubesc iar altii se lasa iubiti? As mai avea multe alte intregari de acest gen, pe toate le-am achizitionat dupa ce am terminat de vizionat filmul 500 days of Summer. Vazusem deja trailerul si il asteptam cu sufletul la gura, avertizata de tagline-ul genial: “This is not a love story, it’s a story about love.” Tom, protagonistul filmului, este un boem romantic care cunoaste exact puterea cuvintelor (este creator de texte de felicitari, un soi de copywriter mai putin creativ). Crede in dragoste, acea dragoste pe care o traiesti o singura data in viata si la care te vei raporta fara drept de apel intr-un viitor pe care nu-l credeai posibil – caci, daca dragostea este una singura in viata, de ce ar exista un alt viitor alaturi de o alta persoana? Simplu, pentru ca Summer, sufletul sau pereche are o alta pereche. Pe care nu a descoperit-o inca, dar simte in adancul sufletului ca exista. Si decide sa nu ii refuze aceasta sansa, care pe Tom il schilodeste emotional. Vina lui Summer (acuzata de multi ca este ipocrita) nu este ca nu simte in mod veridic ci ca ce simte este mereu analizat logic, nu emotional. Cu frana de mana trasa. Iar daca exista vreo lectie de invatat din acest film, atunci aceasta ar fi ca dragoste si logica nu impart nimic. Summer se simte bine cu Tom, dar intuieste ca viata ei e in alta parte. Si nu ii poate oferi garantiile pe care acesta, indragostit, le cerseste cand simte ca ea ii fuge cu fiecare apropiere.

Surpriza, iubim cu toata forta mecanimii inimii noastre, dam totul, ne aratam vulnerabili si ce obtinem? Un zambet cald si o replica la fel de dura ca prima noapte de singuratate. Dragostea are, din pacate, un set de culori diferite pentru fiecare in parte. Cand ele se combina, e minunat, creeaza un pastel grozav. Cand se dilueaza unele in alte sau pictorul nu are inspiratie, tabloul sfarseste in podul amintirilor. Cu alte cuvinte, nu e suficient sa te indragostesti si sa iubesti. Trebuie sa fii iubit la randul tau. Iar asta nu mai tine de tine. Poti sa faci totul perfect, poti sa fii omul ideal, poti sa dai, dar asta nu iti garanteaza ca vei primi, atunci cand pentru cel mai banal motiv din lume nu esti omul potrivit la locul potrivit. La urma urmei, Summer are perfecta dreptate: ea este amuzanta, simpatica, dar egoista. Tom o invata totul despre dragoste si ea refuza sa i se deschida. Nu avea alta optiune decat asa faca asa cum Tom, la randul sau, a avertizat-o ” What is love? You just feel it!”

Este probabil prima data cand, din punctul meu de vedere, viata si filmul sunt la remiza. Nu cred ca exista cineva care sa nu fi simtit/trait ce simte Tom. Iar faptul ca rolurile sunt inversate fata de maniera clasica in care barbatul paraseste si femeia sufera este si mai intrigant. Tom nu-si ascunde suferinta, nu se chinuie s-o exorcizeze, nu se straduieste sa o interiorizeze sau sa-i gaseasca o justificare. Pentru ca singura cale este cea de a o trai pana dispare de la sine. Iar daca nu dispare, sa inveti sa traiesti cu ea si sa scapi de lucrurile in care ai crezut orbeste. Dubla masura pe care regizorul ne-o ofera in judecarea celor 2 personaje este iarasi geniala. Ce unul simte celalat acuza. Dorinta lui Tom de a primi o certitudine (”I need to know that you’re not gonna wake up in the morning and feel differently”) nu poate primi decta un singur raspuns, iar acela va durea mai mult decat orice tacere.

Cred ca este unul dintre cele mai poetice, intense si triste filme despre dragoste pe care le-am vazut vreodata. Nu mergeti sa-l vedeti daca aveti la randul vostru dileme sau sunteti macinati de nesigurante. Nu va face altceva decat sa vi le trasforme in angoase. Si, chiar daca pentru Tom Summer ends with Autumn, in viata este cel mai bine sa te astepti la o lunga iarna inghetata. Da, nu mi-a placut finalul:)